"Nu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva." Emil Cioran
Flecăreală pe diverse teme
The city that doesn't sleep
media: 5.00 din 3 voturi
| media: 5.00 din 3 voturi |
Mi-am adus aminte de Broadway... şi brusc m-a apucat un dor groaznic de New York.
Ironia e că imediat ce m-am întors de-acolo nu mai voiam să aud de State, le spuneam tuturor celor care mă întrebau cum a fost excursia că nu mi-a plăcut, ca e o atmosferă neprimitoare, începând cu formalităţile de la vamă, cu luarea amprentelor, pozele, interogatoriul, disperarea de a prinde totuşi avionul, indiferenţa companiei aeriene, blazarea personalului aeroportului, continuând cu prefăcătoria americanului de rând care vrea să pară amabil dar de fapt nu dă pe tine nicio ceapă degerată, patriotismul întreţinut artificial şi invocat în mod constant, mâncarea imposibilă, nesănătoasă şi fără gust din supermarketuri , mâncarea organică, aparent sănătoasă şi fără gust din restaurantele cu pretenţii, eternul hamburger servit pe componente (pâinea, carnea, foaia de salată, felia de roşie, felia de brânză şi sosul), farmaciile omniprezente, maşinile supradimensionate, mirosul capitalismului la orice colţ de stradă, metroul aglomerat şi supraîncălzit, şi terminând cu forfota oamenilor grăbiţi să ajungă într-un anume loc, lipsa de căldură omenească, lipsa de cultură, amestecul de rase şi de limbi, clădirile năpădite de graffiti din ghetou, mizeria de pe străzi în noaptea în care se ridică gunoiul, clădirile înalte care par a se prăvăli pe furnicile de jos, cerul care nu se vede, aerul care nu se respiră...
Şi totuşi...acum când stau în liniştea camerei mele şi revăd cu ochii minţii frânturi din nebunia aceea, constat cu surprindere că mi-au rămas destule amintiri, şi nu chiar toate neplăcute.
Parcă m-aş mai plimba o dată prin Central Park, de mână cu iubitul, şi poate aş reuşi chiar să mă întind pe iarbă, ceea ce atitudinea închistată de român obişnuit cu afişele de genul Nu călcaţi iarba nu mi-a permis. Mi-ar plăcea să mai ating o dată norii din vârful Empire State Building şi să-mi sfidez frica de înălţime privind la furnicarul de jos. Mi-ar plăcea să mai simt pe faţă stropii alungaţi de furia Cascadei Niagara. Mi-ar plăcea să mai fiu o dată în Times Square şi să mă simt ameţită de nebunia de culori şi imagini, mi-ar plăcea să intru din nou în ToysRUs şi să petrec ore în şir în faţa standurilor cu Barbie şi Lego, mi-ar plăcea să mai mănânc un hot dog pe o bancă sau o gustare exotică într-un mic restaurant tailandez. Şi mi-ar plăcea să mai merg pe peluza National Mall, pe înserat, şi să privesc cum statuia lui Lincoln prinde viaţă la lumina lunii, şi să cutreier până ce picioarele refuză să mă mai poarte prin muzeele din Washington. Şi mi-ar plăcea să mai beau o cafea adevărată de la StarBucks şi un Pepsi cu gust de cireşe autentic. Şi mi-e dor de camera noastră micuţă din hostelul din New York ce ne-a adăpostit nopţile obosite.
Până la urmă, constat că am rămas cu mixed feelings. Au fost multe lucruri care m-au dezamăgit, dar au fost şi momente de neuitat. Cred că până la urmă America e un refugiu al libertăţii şi nimic mai mult. Este no man's land şi everyone's land în acelaşi timp. Şi a fost şi my land pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Nu ştiu dacă mi-a plăcut, nu ştiu dacă m-aş întoarce, dar măcar am rămas în minte cu imagini ca aceasta...
Ironia e că imediat ce m-am întors de-acolo nu mai voiam să aud de State, le spuneam tuturor celor care mă întrebau cum a fost excursia că nu mi-a plăcut, ca e o atmosferă neprimitoare, începând cu formalităţile de la vamă, cu luarea amprentelor, pozele, interogatoriul, disperarea de a prinde totuşi avionul, indiferenţa companiei aeriene, blazarea personalului aeroportului, continuând cu prefăcătoria americanului de rând care vrea să pară amabil dar de fapt nu dă pe tine nicio ceapă degerată, patriotismul întreţinut artificial şi invocat în mod constant, mâncarea imposibilă, nesănătoasă şi fără gust din supermarketuri , mâncarea organică, aparent sănătoasă şi fără gust din restaurantele cu pretenţii, eternul hamburger servit pe componente (pâinea, carnea, foaia de salată, felia de roşie, felia de brânză şi sosul), farmaciile omniprezente, maşinile supradimensionate, mirosul capitalismului la orice colţ de stradă, metroul aglomerat şi supraîncălzit, şi terminând cu forfota oamenilor grăbiţi să ajungă într-un anume loc, lipsa de căldură omenească, lipsa de cultură, amestecul de rase şi de limbi, clădirile năpădite de graffiti din ghetou, mizeria de pe străzi în noaptea în care se ridică gunoiul, clădirile înalte care par a se prăvăli pe furnicile de jos, cerul care nu se vede, aerul care nu se respiră...
Şi totuşi...acum când stau în liniştea camerei mele şi revăd cu ochii minţii frânturi din nebunia aceea, constat cu surprindere că mi-au rămas destule amintiri, şi nu chiar toate neplăcute.
Parcă m-aş mai plimba o dată prin Central Park, de mână cu iubitul, şi poate aş reuşi chiar să mă întind pe iarbă, ceea ce atitudinea închistată de român obişnuit cu afişele de genul Nu călcaţi iarba nu mi-a permis. Mi-ar plăcea să mai ating o dată norii din vârful Empire State Building şi să-mi sfidez frica de înălţime privind la furnicarul de jos. Mi-ar plăcea să mai simt pe faţă stropii alungaţi de furia Cascadei Niagara. Mi-ar plăcea să mai fiu o dată în Times Square şi să mă simt ameţită de nebunia de culori şi imagini, mi-ar plăcea să intru din nou în ToysRUs şi să petrec ore în şir în faţa standurilor cu Barbie şi Lego, mi-ar plăcea să mai mănânc un hot dog pe o bancă sau o gustare exotică într-un mic restaurant tailandez. Şi mi-ar plăcea să mai merg pe peluza National Mall, pe înserat, şi să privesc cum statuia lui Lincoln prinde viaţă la lumina lunii, şi să cutreier până ce picioarele refuză să mă mai poarte prin muzeele din Washington. Şi mi-ar plăcea să mai beau o cafea adevărată de la StarBucks şi un Pepsi cu gust de cireşe autentic. Şi mi-e dor de camera noastră micuţă din hostelul din New York ce ne-a adăpostit nopţile obosite.
Până la urmă, constat că am rămas cu mixed feelings. Au fost multe lucruri care m-au dezamăgit, dar au fost şi momente de neuitat. Cred că până la urmă America e un refugiu al libertăţii şi nimic mai mult. Este no man's land şi everyone's land în acelaşi timp. Şi a fost şi my land pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Nu ştiu dacă mi-a plăcut, nu ştiu dacă m-aş întoarce, dar măcar am rămas în minte cu imagini ca aceasta...
| postat de mogwai in 2008-11-09 16:45 | Povestiri | Trackback | 0 comentarii |
The impossible dream...reloaded!
media: 5.00 din 1 vot
| media: 5.00 din 1 vot |
Săptămâna asta a fost presărată cu activităţi cultural-artistice întâmpinate cu mult entuziasm de biropatul din mine, mai ales că de obicei apogeul distracţiei constă în vizionarea unui film la mall... Aşadar, luni am fost la spectacolul Taina Cuvintelor al lui Tudor Gheorghe , iar joi la Omul din La Mancha, un musical celebru de pe Broadway pus in scena de Teatrul Naţional din Craiova, tot cu Tudor Gheorghe în rolul lui Don Quixote.
Despre Taina Cuvintelor nu se poate spune decât că m-am simţit, încă o dată, indignată pentru că trăiesc într-o ţară ce suferă de o boală cumplită: lipsa de devotament a locuitorilor ei, ignorarea propriei istorii, indiferenţa faţă de valorile naţionale, masacrarea limbii române, proliferarea snobismului, lipsei de gust, a mediocrităţii, prostiei, lipsei de bun simţ şi de politeţe, nespălării, manelismului, ţigăniei, furtului, vulgarităţii, ipocriziei, facilului... si lista, din păcate, poate continua. Şi mă simt ruşinată pentru că nu-mi stă în putere să schimb nimic din toate astea... iar de foarte multe ori nici nu am curajul să atrag atenţia asupra lucrurilor care mă deranjează. Dar asta e altă discuţie... Ca să nu mă lungesc prea tare, în acest spectacol sublim de antologie a poeziei româneşti folclorice şi culte, Tudor Gheorghe ne-a reamintit tuturor cât de suavă poate fi limba română şi câte cuvinte pline de însemnătate am pierdut din vocabularul pe care-l folosim zilnic.
Cât despre Omul din La Mancha... mie mi-a plăcut, cu atât mai mult cu cât a fost primul musical pe care l-am văzut în viaţa mea. Poate nu a ieşit chiar perfect, am auzit câteva comentarii negative, dar a fost cu siguranţă o iniţiativă lăudabilă. Trecând peste micile probleme tehnice datorate microfoanelor, muzica a sunat excepţional, lui Tudor Gheorghe rolul i s-a potrivit ca o mănuşă, iar majoritatea distribuţiei a demonstrat calităţi vocale deosebite, deşi sunt actori ai Teatrului Naţional din Craiova, şi nicidecum cântăreţi de profesie.
Oricum... sper ca înregistrările cântecelor să fie lansate pe piaţă, mi-ar plăcea mult să le pot asculta încă o dată, mai ales că mi s-a părut foarte reuşită adaptarea în limba română. Deocamdată însă, mă delectez cu versiunile în limbile engleză, spaniolă şi franceză pe care mă chinui de două zile să le adun.
Până acum, favoritul meu ramâne The impossible dream, misiunea, datoria şi privilegiul oricărui cavaler adevărat....şi pe undeva şi a mea:
"To dream the impossible dream,
To fight the unbeatable foe,
To bear with unbearable sorrow,
To run where the brave dare not go...
To right the unrightable wrong,
To love pure and chaste from afar,
To try when your arms are too weary,
To reach the unreachable star!
This is my quest, to follow that star,
No matter how hopeless, no matter how far,
To fight for the right without question or pause,
To be willing to march into Hell for a Heavenly cause!
And I know, if I'll only be true for this glorious quest,
That my heart will lie peaceful and calm when I'm laid to my rest...
And the world will be better for this,
That one man scorned and covered with scars,
Still strove with his last ounce of courage
To reach the unreachable star!"
| postat de mogwai in 2008-11-09 16:39 | Simple pleasures... | Trackback | 0 comentarii |
What my job is turning me into...
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
| postat de mogwai in 2006-12-19 22:20 | General | Trackback | 0 comentarii |
Cartea electronică
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
Mi-am adus aminte de una din cărţile pe care le-am citit cu plăcere: Cireşarii. Prin şcoala generală auzisem despre ea, dar acasă nu o aveam, aşa că am împrumutat-o de la cineva, am citit cele cinci volume şi le-am dat înapoi. Au fost momente când mi-aş fi dorit să le recitesc isprăvile, dar nu am căutat cartea în mod special. Însă acum câteva zile am dat de cele cinci volume pe Internet, în varianta electronică. Le-am salvat pe calculator, ştiind că e puţin probabil să le citesc, dar voiam să le am. La fel cum am downloadat zeci de alte cărţi, de toate tipurile, de la Harry Potter (în română şi engleză 
) şi Stăpânul inelelor la Scrierile lui Nostradamus şi Istoria Romei de Titus Livius, doar "ca să le am". Am avut mereu o reticenţă legată de e-books...a trebuit să citesc tot felul de lucrări şi tratate pentru facultate, şi mi s-a părut destul de obositor, mai ales când trebuia să învăţ din ele. Şi de fiecare dată când încercam să citesc o nuvelă sau să încep un roman, parcă îmi fugeau mereu ochii, oboseam după primele pagini, citeam mult mai încet decât de pe o carte obişnuită sau mă săturam să stau pur şi simplu pe scaun cu ochii în monitor, fără măcar să tastez...era ciudat. Dar pentru Cireşarii m-am hotărât să înving lipsa de confort. M-am încăpăţânat să citesc în continuare şi, uşor-uşor, am început să fiu captivată de acţiune şi să uit şi de poziţia incomodă, şi de oboseala ochilor: deja am terminat primul volum şi l-am început pe al doilea 
. A meritat efortul, pentru că încă mi se pare o carte deosebită. Şi cu ritmul în care avansează tehnologia, cine ştie dacă în câţiva ani cărţile electronice (mai practice, mai ieftine şi ecologice) nu vor începe să le înlocuiască pe cele clasice. La urma urmei, conţinutul este acelaşi, iar suportul de pe care se preia informaţia ţine doar de obişnuinţă. Totuşi, hârtia îngălbenită, mirosul de cerneală şi întorsul paginii îşi păstrează farmecul lor... căruia presimt că-i voi duce dorul. 
) şi Stăpânul inelelor la Scrierile lui Nostradamus şi Istoria Romei de Titus Livius, doar "ca să le am". . A meritat efortul, pentru că încă mi se pare o carte deosebită. Şi cu ritmul în care avansează tehnologia, cine ştie dacă în câţiva ani cărţile electronice (mai practice, mai ieftine şi ecologice) nu vor începe să le înlocuiască pe cele clasice. La urma urmei, conţinutul este acelaşi, iar suportul de pe care se preia informaţia ţine doar de obişnuinţă. Totuşi, hârtia îngălbenită, mirosul de cerneală şi întorsul paginii îşi păstrează farmecul lor... căruia presimt că-i voi duce dorul.| postat de mogwai in 2006-12-04 22:34 | Simple pleasures... | Trackback | 0 comentarii |
Lectura
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
Îmi place mult să citesc. Când eram mică, îmi petreceam timpul mai degrabă în casă, cu cărţile de poveşti în braţe, decât în faţa blocului, jucându-mă cu ceilalţi copii. Mă cocoţam în vârful patului (dacă era iarnă stăteam la căldurică sub patură ) şi citeam cu orele, uitând de toate. Mama şi tata mi-au pus la dispoziţie o bibliotecă foarte bine "aprovizionată" prin care să umblu în voie. Aşa că la intervale periodice mai dădeam câte-o tură ca să-mi aleg cărţi: procesul de selecţie era în sine palpitant, mă căţăram ca să ajung la rafturile de sus, dădeam primul rând de cărţi la o parte ca să ajung la cele din spate, printre care descopeream adevărate comori. Le frunzăream şi alegeam 4-5 volume (care mi se păreau interesante, în funcţie de titlu, dacă ştiam autorul sau nu, dacă îmi plăceau coperţile sau dacă aveau dialoguri - cele fără tindeau să fie plictisitoare 
). Uneori o mai întrebam pe mama, ca să-mi elimin nişte dubii: "Asta despre ce e?"; "Asta e frumoasă?" "Asta e pentru mine?" (adică pentru vârsta mea, nu voiam să-mi pierd timpul cu tot felul de romane complicate din care înţelegeam foarte puţin). Apoi duceam captura la mine în cameră şi mă puneam pe citit, până la runda următoare de cotrobăit. Preferam în general cărţile de aventuri: capă şi spadă (capăT şi spadă le ziceam eu 
), vase şi bătălii pe mare, mistere, romane poliţiste, dar îmi plăceau şi poveştile de dragoste . Am câteva cărţi preferate, alese de-a lungul timpului, stivuite şi acum la capul patului (mai eficient decât să le rătăcesc prin bibliotecă şi să le caut de fiecare dată când simt nevoia să le recitesc). Faptul că am avut o copilărie fericită s-a datorat şi acestei îndeletniciri, care îmi ocupa timpul cu folos (spre bucuria părinţilor) şi mă distra în mod deosebit (spre bucuria mea 
).
Acum am mult mai puţin timp pentru citit, şi parcă nici nu se mai scriu cărţi ca pe vremuri. În librării abia găsesc ce să cumpăr: reeditări ale unor romane clasice (însă majoritatea le am deja); destule opere de filosofie (dar nu prea mă atrag); câteva romane noi de science fiction, la care mă uit întotdeauna; câteva din ultimele romane ale unor scriitori care au avut succes şi la noi (John Grisham, Dean Koontz, Colin Forbes, John Saul, Jeffrey Archer, Serge Brussolo, etc); doar câteva dintre multele cărţi ale lui Clive Cussler, după care mă înnebunesc...încă nu am colecţia completă 
; o groază de romane stil Dan Brown, jumătate ficţiune - jumătate istorie, cu societăţi secrete, taine ancestrale şi teorii ale conspiraţiei; seria completă a cărţilor de genul "Cum să ai succes", "Cum să fii fericit", "Cum să fii fericit în dragoste", "Cum să câştigi mulţi bani", "Cum să ai succes la sexul opus"; romane nonconformiste, dar "la modă", pline de vulgarităţi, după care mai nou se montează şi piese de teatru ; ultimele capodopere literare ale politicienilor, ale vedetelor din televiziune sau din presă, memoriile celebrităţilor mondene... şi tot aşa. Măcar în privinţa cărţilor pentru copii e mai bine, pe lângă faptul că apar mereu volume noi, se retipăresc multe din minunăţiile copilăriei mele. Ca fapt divers, vreau să-mi cumpăr "Aventurile lui Habarnam", pe care am împrumutat-o ca s-o pot citi, şi ultimele două părţi care-mi lipsesc din "Clăbucel".Îmi este tare dor de personajele năstruşnice cu care am făcut cunoştinţă, de locurile misterioase şi sălbatice pe care le-am vizitat, de aventurile pe care le-am trăit cu sufletul la gură... Îmi e ciudă că nu mai am timp să zăbovesc, că nu mai pot lăsa clipele să treacă liniştite ci mă agăţ de fiecare, că mă agit tot timpul şi că nu mai pot uita de mine însămi citind. Asta e cea mai mare pierdere.
) şi citeam cu orele, uitând de toate. Mama şi tata mi-au pus la dispoziţie o bibliotecă foarte bine "aprovizionată" prin care să umblu în voie. Aşa că la intervale periodice mai dădeam câte-o tură ca să-mi aleg cărţi: procesul de selecţie era în sine palpitant, mă căţăram ca să ajung la rafturile de sus, dădeam primul rând de cărţi la o parte ca să ajung la cele din spate, printre care descopeream adevărate comori. Le frunzăream şi alegeam 4-5 volume (care mi se păreau interesante, în funcţie de titlu, dacă ştiam autorul sau nu, dacă îmi plăceau coperţile sau dacă aveau dialoguri - cele fără tindeau să fie plictisitoare ). Uneori o mai întrebam pe mama, ca să-mi elimin nişte dubii: "Asta despre ce e?"; "Asta e frumoasă?" "Asta e pentru mine?" (adică pentru vârsta mea, nu voiam să-mi pierd timpul cu tot felul de romane complicate din care înţelegeam foarte puţin). Apoi duceam captura la mine în cameră şi mă puneam pe citit, până la runda următoare de cotrobăit. Preferam în general cărţile de aventuri: capă şi spadă (capăT şi spadă le ziceam eu ), vase şi bătălii pe mare, mistere, romane poliţiste, dar îmi plăceau şi poveştile de dragoste . Am câteva cărţi preferate, alese de-a lungul timpului, stivuite şi acum la capul patului (mai eficient decât să le rătăcesc prin bibliotecă şi să le caut de fiecare dată când simt nevoia să le recitesc). Faptul că am avut o copilărie fericită s-a datorat şi acestei îndeletniciri, care îmi ocupa timpul cu folos (spre bucuria părinţilor) şi mă distra în mod deosebit (spre bucuria mea ).Acum am mult mai puţin timp pentru citit, şi parcă nici nu se mai scriu cărţi ca pe vremuri. În librării abia găsesc ce să cumpăr: reeditări ale unor romane clasice (însă majoritatea le am deja); destule opere de filosofie (dar nu prea mă atrag); câteva romane noi de science fiction, la care mă uit întotdeauna; câteva din ultimele romane ale unor scriitori care au avut succes şi la noi (John Grisham, Dean Koontz, Colin Forbes, John Saul, Jeffrey Archer, Serge Brussolo, etc); doar câteva dintre multele cărţi ale lui Clive Cussler, după care mă înnebunesc...încă nu am colecţia completă
; o groază de romane stil Dan Brown, jumătate ficţiune - jumătate istorie, cu societăţi secrete, taine ancestrale şi teorii ale conspiraţiei; seria completă a cărţilor de genul "Cum să ai succes", "Cum să fii fericit", "Cum să fii fericit în dragoste", "Cum să câştigi mulţi bani", "Cum să ai succes la sexul opus"; romane nonconformiste, dar "la modă", pline de vulgarităţi, după care mai nou se montează şi piese de teatru ; ultimele capodopere literare ale politicienilor, ale vedetelor din televiziune sau din presă, memoriile celebrităţilor mondene... şi tot aşa. Măcar în privinţa cărţilor pentru copii e mai bine, pe lângă faptul că apar mereu volume noi, se retipăresc multe din minunăţiile copilăriei mele. Ca fapt divers, vreau să-mi cumpăr "Aventurile lui Habarnam", pe care am împrumutat-o ca s-o pot citi, şi ultimele două părţi care-mi lipsesc din "Clăbucel". | postat de mogwai in 2006-12-04 21:14 | Simple pleasures... | Trackback | 0 comentarii |
Joculeţ primit pe mail
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
Welcome to the new edition of getting to know your friends. Okay here's what you're supposed to do, and try not to be lame and spoil the fun! Just copy (do not forward) this entire e-mail and paste into a new e-mail that you can send. Change all the answers so that they apply to you. Then send this to a whole bunch of people you know, INCLUDING the person that sent it to you. Some of you may get this several times...that means you have lots of friends.
1. What is your occupation? Pe diplomă scrie inginer. Inginer diplomat. Ca tortul.
2. What color are your socks right now? Dificil de spus....fond galben, dungi bleu, roz, portocalii... şi o căpşună mare roşie pe gleznă.
3. What are you listening to right now? Vâjâitul ventilatorului de la calculator. Dacă vecinul de alături ar fi sforăit, probabil l-aş fi auzit (eterna mea problemă).
4. What was the last thing that you ate? O cafea...
5. Can you drive a stick shift? Mda..să zicem...deşi nenea poliţistul cu care am dat examen nu părea prea convins.
6. Last person you spoke to on the phone? Eh..şi tu acuma...
7. Do you like the person who sent this to you? Bineînţeles!
8. How old are you today? Today I am a day older than yesterday (classic avoidance of age admittance in women over 20).
9. Favorite drink? Cafea...
10. What is your favorite sport to watch? Nu mă uit la sport. Mă oboseşte.
11. Have you ever dyed your hair? Nu, şi nimeni nu s-a plâns deocamdată.
12. Pets? Da, am.
13. Favorite food? Cafea...
14. What was the last movie you watched? The In-Laws... had a premonition.
15. Favorite day of the year? Ziua mea...duuuh .
16. How do you vent anger? I scream at people!!! 
17. What was your favorite toy as a child? Barbie dolls...
18. What is your favorite season? Indian summer...cos it sounds so nice. Never seen one, though.
20. Cherries or Blueberries? Irelevant (în română, că în engleză era cu doi r 
).
21. Do you want your friends to email you back? Da, bineînţeles. (if they insist 
).
22. Who is most likely to respond? My boyfriend (theoretically).
23. Who is less likely to respond? My boyfriend (practically)
.
24. Living arrangements? Not with my boyfriend 
....
25. When was the last time you cried? Azi.
26. What is on the floor of your closet? Trust me, you really don't wanna know...
27. Who is the friend you have had the longest that you are sending this to? Well...you see...thing is...I'm not exactly planning to send it ......I'm just posting it here.
28. What did you do last night? Am citit Cireşarii până târziu şi apoi am visat dar nu mai ştiu ce.
30. What inspires you? Not much, actually.
31. What are you afraid of? Ghosts...
32. Plain, cheese or spicy hamburgers? Plain at MacDonald's, cheese at Spring Time, spicy at No Time.
33. Favorite dog breed? Huskies...and they are NOT stupid!!! 
34. Number of keys on your key ring? No house, no car, no mailbox...no keys, no key ring. 
Practically homeless.
35. How many years at your current job? YEARS?!? Hell no!!! Not planning to stick around that long!
36. Favorite day of the week? Nu am. Dar am auzit că oamenii urăsc lunea.
37. How many states have you lived in? Toată viaţa aici...dar am fugit un pic şi m-am dus la o fiesta cu multă sangría!
38. Favorite holiday? Valentine's day...
| postat de mogwai in 2006-12-04 00:21 | De pe net | Trackback | 0 comentarii |
Happiest moment of my life...on its way!
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
| postat de mogwai in 2006-11-26 23:33 | General | Trackback | 0 comentarii |
Toothpaste for dinner
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
| postat de mogwai in 2006-11-23 16:16 | General | Trackback | 0 comentarii |
Un vrai 'déjà-vu'
media: 0.00 din 0 voturi
| media: 0.00 din 0 voturi |
Pentru locurile unde nu visezi să ajungi, dar spre care paşii te poartă din întâmplare. Şi pentru că peste timp, înţelegi că paşii ţi-au fost călăuziţi şi sute, mii de amănunte neînsemnate s-au contopit într-o măreaţă conspiraţie menită să-ţi îndeplinească cea mai lăuntrică dorinţă.
| postat de mogwai in 2006-11-17 02:24 | General | Trackback | 0 comentarii |
"Calvarul unei inime pribegi"
media: 5.00 din 1 vot
| media: 5.00 din 1 vot |
Uneori îmi dau seama de câte lucruri nu am habar şi mi se face ruşine...aşa m-am simţit şi astă-seară. Auzisem de Tudor Gheorghe , însă în ignoranţa mea nu avusesem niciodată curiozitatea să-l ascult.
Dar astă-seară cineva m-a luat de mână şi m-a dus la un concert cu melodii din Bucureştiul anilor '30...cântate de Tudor Gheorghe: "Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?", "Ionel Ionelule", "Femeia, eterna poveste", "Vecina mea de vis-á-vis", "Iubesc femeia" şi multe altele. Cântece pe care le mai ascultasem pe ici pe colo, dar pe care nu cred că le-am auzit vreodată aşa cum ar fi trebuit... iar vocea lui Tudor Gheorghe era într-adevăr cea mai potrivită pentru a readuce la viaţă farmecul acelor vremuri.
M-am simţit tare bine la concert şi, o dată ajunsă acasă, am căutat şi cântecele lui Tudor Gheorghe...greu de descris prin cuvinte. Cel mai bine se ascultă.
| postat de mogwai in 2006-11-04 00:36 | General | Trackback | 0 comentarii |
| pagina urmatoare >> |
Embarking into hostile environment. Kawolski! We'll need to win the hearts and the minds of the natives. Rico! We'll need special tactical equipment. We're gonna face extreme peril. Private probably won't survive.
<< 2012.Mai 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
- Cautare
- Categorii
- Povestiri (5)
- De pe net (2)
- Simple pleasures... (3)
- General (13)
- Tag Cloud
- Aboneaza-te la insemnari
-
- Ultimele insemnari
- The city that doesn't sleep
- The impossible dream...reloaded!
- What my job is turning me into...
- Cartea electronică
- Lectura
- Joculeţ primit pe mail
- Happiest moment of my life...on its way!
- Toothpaste for dinner
- Un vrai 'déjà-vu'
- "Calvarul unei inime pribegi"
- Linkuri
- jordy
- Fredo & Pid'Jin
- Metropotam
- Blog Status
-
Vizitatori:34.580
-
Insemnari:23
-
Comentarii:0
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg